Prima pagină

***

"Ana la portiţa de mărgele"

PREFAŢA LA "Din drag, cu dor..."

"Îmi doresc să scriu despre un lucru (indiferent dacă îmi place sau nu) la cald. Să citesc pe nerăsuflate şi să scriu. Cred că impresia princeps surprinde perfect dimensiunea textului şi că e singura în stare să rezoneze cu cititorul. Timpul estompează atât îndoielile, cât şi entuziasmul sincer legate de un lucru nou. Am citit cartea Anei Vîrlan şi, influenţat poate şi de imaginile ingenue ale ilustratorului, subconştientul meu a produs aproape instantaneu acest flash: o fetiţă sprinţară, în rochiţă înflorată, în faţa portiţei de mărgele..."

Prof. Dr. Cristina NECULĂEŞ

***

"O culegere de înţelepciune populară "

POSTFAŢA LA "Din drag, cu dor..."

"După cele două cărţi publicate anterior („Anotimpul din noi”, 2003 şi „Durerea somnului, poeme şi eseuri”, 2007, ambele sub emblema Ed. Crigarux), Ana Vîrlan propune de această dată o carte absolut inedită – Din drag, cu dor… (numai pe jumătate folclor) - 2009, alcătuită dintr-o zestre deosebită moştenită de la bunicii de pe tată Gheorghe şi Agripina Vîrlan din Ţibucani-Neamţ şi Ioan (Jean) şi Elena Trifan din Davideni - Neamţ (ultimii au împlinit de curând 92 şi, respectiv, 82 de ani), dar şi de la părinţii săi..."

Constantin TOMŞA

***

CONVORBIRI LITERARE

"Ana Vîrlan se mişcă cu sinceritate în mistica poeziei unde consonează oniric cu înţelepciunea „veche”, preluîndu-i tonul incantativ şi starea ceremonială. Insinuarea eului poetic, cu aluviunea de trăiri, într-o poezie de asemenea factură, în care sacralitatea este explorată în pildele sale originare, reprezintă noutatea acestui discurs liric: o prelungită criză nubilă, susţinută de un plan confesiv activ, este transpusă din murmurul lăuntric undeva, înapoi, în foşnetul timpului exemplar, cînd sfinţii călcau pe pietrele  cetăţilor..."

Cristian LIVESCU

***

BIBLIOTECA G.T.KIRILEANU

"Mă întrebam cum pot să deosebesc poezia bună de poezia mai puțin bună... Şi spuneam că poezia bună este cea care...”cetită” de pe pagină, pleacă şi lasă pagina goală... Deci e poezia pe care o consumi citind-o. Am găsit suficiente pagini care, citindu-le, s-au albit în urmă, în cartea Anei Vîrlan, ceea ce demonstrează că aveam de a face cu un poet cu o promisiune, un om pe care merită să-l urmărim în evoluția de la carte la carte..."

Adrian ALUI GHEORGHE

 

 


Nimic nu mi se datorează din tot ceea ce ştiu că am fost, cred că sunt, nădăjduiesc că voi fi...

M-am născut într-o familie minunată, ale cărei coordonate existenţiale au gravitat întotdeauna în jurul ideii de iubire în duh şi adevăr, de iubire dumnezeiască. Din primii ani ai vieţii mi-a fost sădit în cuget şi în inimă sâmburele adevăratei credinţe: ortodoxia răsăriteană.

Mi-au fost icoane ale sufletului de copil părinţii, Elena şi Constantin, fratele Constantin şi bunicii: Elena şi Ioan Trifan, Agripina şi Gheorghe Vîrlan.

Constantă a anilor de maturitate mi-e bucuria de a-i fi aflat cu adevărat pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, Pururea Fecioara Maria şi pe Sfinţii Părinţi. Nădăjduiesc că Ei îmi vor rămâne ocrotitori în veci, căci icoanele celor din viaţa lumească se împuţinează şi se topesc în negurile amintirii...

Dacă ar fi să definesc printr-o formulă laică arta de a trăi, aş spune, parafrazându-l pe sir Anthony Hopkins, "nu cere nimic, nu aştepta nimic şi acceptă orice; astfel, nu vei fi niciodată dezamăgit"... Doresc să mă pot concentra însă pe sinteza duhovnicească, cu mult mai înaltă, "munceşte şi te roagă"...

Când mă aflu în faţa unei coli albe de hârtie, îmi pare că o mare de gheţuri mi se deschide în faţă... Din fericire, ea nu mă poate absorbi, şi asta numai datorită vocii interioare - a îngerului meu păzitor, se pare - care îmi cântă, îmi recită şi, mai ales, mă ceartă... Eu nu fac decât să mă strecor printre sloiurile translucide ale măririi de sine şi să trec pe hârtie tot ce Conştiinţa de Sus îmi dictează...

Cea mai mare teamă mi-e aceea de a mă afla în faţa lui Hristos, Domnul şi Dumnezeul meu, în Ziua Judecăţii, lipsită de toată fapta cea bună, primenită numai în veşmânt stricător de suflet... Nu mi-e frică de plecare ci de plecarea către iad.

Singurul sfat pe care îmi permit să-l dau celor care-mi aud glasul, poate părea o ameninţare... Dar e răul cel care ne ameninţă pe toţi şi nu putem, nu avem voie să tăcem: Ca să nu vă piară numele, ca să nu aveţi la urmă certitudinea că aţi trăit fără de folos, până nu e prea târziu, întoarceţi-vă la Hristos!

Cu cât îmi trece viaţa prin ochi, inimă şi oase, cu atât mai profund înţeleg că nimic nu mi se datorează din tot ceea ce ştiu că am fost, cred că sunt, nădăjduiesc că voi fi...

 

***

Revista "APOSTOLUL"

***

BIBLIOTECA G.T.KIRILEANU

"Tot în această carte noi toți vom descoperi şi o artă poetică a autoarei... Cel puțin, aşa cred eu... Şi ea nu este alta decât poezia Tablou, care ne duce cu gândul la balada lui Ştefan Augustin Doinaş, „Mistrețul cu colți de argint”. Aici de fapt, se găseşte o parte din răspunsul la întrebarea pe care şi-o pune autoarea mai la început, într-o altă poezie: „unde să caut mântuirea?” După părerea mea, Ana Vîrlan a găsit mântuirea şi a găsit-o în Cuvânt, în cuvântul pus în pagină de carte, cu meşteşug dar nu în ultimul rând şi cu talent."

Constantin TOMŞA

 

 

 

© 2007-2016 anavirlan.ro