 |
         |
 |
 |
 |
Articole căutând... LITERATURA DUPĂ LITERATURĂ Alte versuri... (folclor din zona Neamţului) azi, despre... TEORIA BÂRNEI DIN OCHI periplu mai mult decât... GEOGRAFIC Jurnal de călătorie (fragmente) scăparea din trup... AFLAREA IDENTITĂŢII Eclesiastul I, II (comentariu) |
 |
 Mitul lui Prometeu în literatură De ce mitul lui Prometeu? Actul "creării", perceput din perspectivă artistică şi nu procreativ-umană, este un act de răzvrătire...Trecerea realităţii obiective prin filtrul imaginaţiei artistului, presupune traversarea căii sinuoase a descoperirii şi curgerea printr-un proces ireversibil al "Cunoaşterii". Ai cunoscut şi nu mai poţi uita! Încercarea depăşirii condiţiei planimetrice, lipsite de altfel la majoritatea dintre noi de perspectivele înălţării, nu poate fi decât un act prometeic, mai mult ori mai puţin dirijat de artist. Poate că, în măsura în care ne autodescoperim, influenţăm şi marca prometeicului din noi. Cred că această tendinţă e mai mult un drum către autodistrugere (prin autocontemplare) şi nu către acceptarea valorii din noi ca pe un dat din afară. De ce mitul lui Prometeu? Pentru că în fiecare individ stă ceva din sămânţa încordării titanice, în măsura în care individul înţelege ideea de "luptă" de "răzvrătire" de "negare" a propriei limitări. Pentru că fiecare individ tinde către eliberare. Nu e o eliberare hyperionică de "veşnicul ieri" ci una "adamică" de incertul "mâine". Individul prometeic nu e aflat în ipostaza "tâlharului de veşnicii", pentru el eliberarea nu presupune detronarea Divinităţii. Căci, acest gând al tulburării veşniciei nu e decât atributul diavolului, unicul (din perspectiva creştină) râvnitor la Dumnezeire. Insul prometeic e răzvrătit înăuntru, nu înafară.
|
 |
|
|
