iulie 2004
Cronică de… bacalaureat

S-a “îndreptat” către timpul trecut…şi bacalaureatul lui 2004….(cel puţin, pentru disciplina limba şi literatura română…)
Se duc probele, una dupa alta, dar rămân …perlele… [deşi, între timp, ni s-a sugerat să nu mai pomenim de…ele]
Despre subiectul al II-lea, compunerea funcţională sau cu…utilitate socială….nu cred că e necesar a mai spune ceva….

Anul acesta, scrisoarea amicală (de dragoste, după unii…)… cu valoare 10 puncte  din 100…a reuşit să atingă, prin autorii ei (de ocazie, ori nu….),  extremele…
Mi-am adus aminte astfel  de scrisorile pe care Eminescu i le trimitea, plin de tristețe, din searbăda capitală…Veronicăi…dar şi de răvaşele mai mult decat şchiopătânde- gen Rică Venturiano (O noapte furtunoasă) ori Ghiţă Topor (Baltagul), …

Cerinţă- Subiectul al II-lea:

Te numeşti Cristian/Cristiana Manolescu şi  locuieşti în Tecuci. Redactează, pe o pagină distinctă a foii de examen, o scrisoare de 15-20 de rânduri, adresată prietenei tale, Alina, în care să descrii imaginea unui parc, în amurg. În scrisoare, vei integra (indiferent de ordine şi de forma lor în context) următoarele cuvinte: lac, statui, lebede, stropi, alb, culori. Data redactării scrisorii este 28.06.2004.

Nota! Este obligatorie respectarea numelor şi a datei.

Nota 10...

                                                    Tecuci, 28.06.2004

Iubito,

Stau singur. De când ai plecat, Tecuciul ăsta blestemat nu mai are nimic să-mi ofere. Greutăţile m-au împins să te las să pleci dar acum regret enorm. Alina, nu mai suport singurătatea! Până şi parcul atât de drag nouă, nu mai are acel ceva care-l făcea ca nici un altul. Îţi mai aminteşti lacul? A secat inexplicabil şi acum privesc o mare de trestii triste.

Îţi scriu chiar de la debarcader dar trebuie să mă grăbesc căci am parte azi de un amurg plumburiu ca sufletul meu. Cred că va ploua. Nu mai este lacul, nu mai sunt nici lebedele. Au plecat odată cu tine, numai eu n-am avut aripi. Copacii nu mai sunt nici ei aceiaşi, au devenit neprietenoşi.

Cărările toate mă conduc spre aceeaşi stradă unde mă ciocnesc de fiecare dată de un miros cumplit. Statuile, înşiruirea paralelă a celor mai reprezentative figuri ale culturii române, profanate. Privesc uimit stopii de cerneală albastră  de pe ochelarii lui Kogălniceanu…pe Eminescu l-au mutilat de tot. Chipul lui Alecsandri a rămas tot alb, dar din păcate nu pe soclu - zace într-o baltă. Parcul şi-a pierdut culorile, viaţa lui Cristian Manolescu şi-a pierdut culorile. Întoarce-te, Alina!

                                                Cu dragoste,
                                                                     
                                                    Cristi

***

Fără notă…(greşelile sunt autentice)

TECUCI 28.06.2004

Dragă Alina.

Cu greu âţi scriu aceste rânduri; căci mă apasă grele gânduri; de tine-acum âmi amintesc; şi-n ochi aş vrea să te privesc; pe malul lacului curat; să te iubesc ne-ncetat; statuile martor să-mi fie;
la necaz şi bucurie.Aş vrea să fii lângă mine-acum; să ne plimbăm prin parc împreună; prin deansa pastă de culori; ce ne-a unit; de-atatea ori.Sper că de curând voi putea veni pe la tine; să ne plimbăm ne contenit; prin stropii de ploaie ce ne-a unit; ca două lebede ce vor. ca tot pământu să fie-a lor.Şi vreau să le spun tuturor. că te iubesc. până am să mor.Pe-o foaie albă vreau. să-mi scrii: că mă iubeşti! şi-ai să revii. Şi-n. braţe. să mă ţii. Eu âţi doresc doar bucurii. Şi-acum. la încheiere. un.pupic. şi La revedere.
                                                             

Cu multă dragoste.
                                                                        al tău.
                                                             Cristian. Manolescu.

A consemnat… Ana Vîrlan (a se citi…..”un profesor  … mut”)

Articole

Prima pagină

© 2007-2012 anavirlan.ro